M-am gândit ca anul acesta să nu mai scriu din nou despre importanţa postului. Să nu mă mai obosesc să lupt pentru o cauză pierdută. Însă unul dintre oamenii frumoşi cunoscuţi în acest weekend mi-a adus aminte că atunci când încetez să mai încerc să schimb mentalităţi şi să reconstruiesc lumi, încetez să mai fiu om. Aşa că am decis să reamintesc lumii de ce e important Postul Crăciunului, de ce e esenţială rugăciunea, de ce e vitală credinţa.
Postul nu e o dietă. Nu e o cură de slăbire, nici un regim pe care îl ţinem pentru a elimina toxinele acumulate în cursul anului. Postul e un act de jertfire a plăcerilor vinovate, a patimilor în care ne cufundăm tot mai adânc. Nu renunţăm doar la mâncarea cu carne. Renunţăm la a ne irosi timpul lenevind în faţa TV-ului sau a computerului, renunţăm la a ne risipi viaţa în lucruri mărunte şi fără rost, la a ne consuma neuronii enervându-ne pentru nimicuri, la a ne petrece timpul bârfind sau judecând. Prin post, renunţăm la plăcerile trupului, făcându-ne astfel timp de rugăciune, de vorbit cu Dumnezeu, de schimbat calea pe care o urmăm în viaţa asta.
Mulţi spun că nu ceea ce bagi în gură e important, ci ceea ce scoţi. Sau, mai simplu, nu ceea ce mâncăm, ci ceea ce facem şi spunem ne apropie sau ne îndepărtează de Dumnezeu. Însă postul înseamnă nevoinţă. Înseamnă ca energia pe care am consuma-o digerând alimente grele să o transferăm spre împlinirea de rugăciuni şi petrecerea de timp folositor sufletului nostru. Iar faptul că ne limităm la a mânca legume şi fructe reprezintă doar efortul nostru de a ne debarasa de lumesc şi de a trece în duhovnicesc.
Ce e trist, e faptul că tot mai mulţi oameni renunţă la a face rău doar în aceste 40 de zile de dinainte de Crăciun, iar apoi uită de Hristos Cel Întrupat, de naşterea Mântuitorului. Donează saci de haine nefolositoare lor înseşi săracilor, dau bani cerşetorilor şi hrănesc înfometaţii pentru câteva zile înainte de Crăciun, iar apoi revin la modul lor destrăbălat de viaţă, de azi pe mâine, fără de Dumnezeu, fără de rost, fără de esenţă a existenţei. Atunci, postul îşi pierde scopul. Fără o metamorfoză care să dureze, fără o spovedanie sinceră, care să lumineze şi cel mai întunecat cotlon sufletesc, fără o Împărtăşanie curată, în care întreaga noastră fiinţă să-L primească pe Hristos, postul se transformă în dietă. Da, postul poate deveni o simplă dietă dacă e lipsit de rugăciune, dacă nu e susţinut cu credinţă, dacă nu e lăsat să ne schimbe vieţile.
Cu alte cuvinte şi pe-nţelesul tuturor, degeaba postim dacă nu devenim mai buni. Ştiu că e un clişeu, însă „să fii mai bun” nu se aplică doar de Crăciun. Conceptul de evoluţie spirituală e valabil oricând şi oriunde. E datoria noastră, de oameni, de a ne desăvârşi, de a lupta pentru mai mult, fie că acest mai mult înseamnă cunoaştere, dragoste sau câştig. Însă credinţa aduce o nouă direcţie vectorului nostru fiinţial, cea către Cer. Astfel, sensul în care ne dezvoltăm sufleteşte tinde către apropierea de Dumnezeu, contopirea deplină cu El în Taina Împărtăşaniei. Doar primindu-L pe Hristos în trupul şi sufletul nostru putem înţelege pe deplin semnificaţia Crăciunului. Fără postul de dinainte, care e un soi de curăţenie menită să ne primenească sufletele aşa cum ne aranjăm îndelung casele înainte de această sărbătoare, fără a îngenunchea, smeriţi, în faţa Tainei Cereşti, pentru a ne cere iertare, fără a ne recunoaşte greşelile şi a ne căi de ele, nu putem percepe Crăciunul în întreaga lui dimensiune religioasă. Aşa că, deşi Moş Nicolae a trecut deja, iar febra cumpărăturilor şi a alergăturilor de sărbători a revenit în forţă, ar trebui să ne oprim, să luăm o pauză şi să ne întrebăm dacă ceea ce facem nu e vânare de vânt. Ar trebui să adăugăm curăţeniei generale a casei şi o curăţenie generală a sufletului, postind zilele ce-au mai rămas, rugându-ne acum, fiindcă amânarea nu face decât să ne întărească în păcat şi spovedindu-ne sincer şi deplin, ca să putem şi noi, cu sufletele curate, să ne închinăm Pruncului Iisus, gata să-I urmăm Voia, oricât de greu de trăit ar fi. E nevoie de curaj să îţi cauţi Calea în viaţă şi de putere să o urmezi fără să te abaţi de la ea. Însă ce ne-aşteaptă la sfârşit, merită toate eforturile noastre!
Petra Ioana Trifon
