*În data de 03.06.2012, în jurul orei 20:00, poliţiştii Postului de Poliție T.F. Simeria au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 27 de ani, din judeţul Sălaj, cu privire la faptul că în timp ce se afla în sala de aşteptare a gării Simeria,  i-a fost sustrasă o sacoșă din rafie cu bunuri personale şi acte de identitate, prejudiciul cauzat depăşind suma de 200 de lei.

În urma activităților investigative și de cercetare penală desfășurate, poliţiştii T.F. au reuşit identificarea prezumtivului autor al furtului în persoana lui  NICOLAE D., de 36 de ani, din orașul Tălmaciu, judeţul Sibiu. Acesta, pe fondul neatenției victimei, i-a sustras sacoșa cu bunuri și a părăsit Stația C.F.R. Simeria.

Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat parţial.

*Poliţiştii Formaţiunii de Investigare a Fraudelor Brad efectuează cercetări în cauza privind pe W.I., de 53 de ani, care în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din municipiul Brad, în perioada mai 2010-2012 a reţinut de la angajaţii societăţii impozite şi contribuţii cu stopaj la sursă în valoare de peste 19.300 lei, pe care nu le-a virat la bugetul de stat şi la fondurile speciale.

În cauză se efectuează acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole