Polițiștii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, au instrumentat, în perioada august 2012- aprilie 2013, un dosar penal având ca obiect furtul mai multor bunuri culturale mobile, provenite din Italia, care au fost introduse ilegal pe teritoriul României.
40 de opere de artă – tablouri, icoane şi cărţi religioase vechi – sustrase din biserici italiene şi importate ilegal în România, au fost recuperare de la domiciliul unui bărbat din judeţul Sibiu, în urma cooperării internaţionale dintre autorităţile italiene şi cele româneşti specializate în protejarea patrimoniului cultural naţional.
În data de 29.09.2012, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la domiciliul lui DAN F., de 32 de ani, din judeţul Sibiu, a fost găsit şi ridicat de către organele judiciare un lot de 22 opere de artă, compus din tablouri şi icoane pe pânză, icoane pe lemn şi o icoană realizată în tehnica ulei pe tablă de cupru, toate având temă religioasă, şi un lot de 18 cărţi vechi, dintre care cea mai veche a fost tipărită în anul 1610, majoritatea având temă religioasă. Unul dintre cele 22 de tablouri religioase, intitulat „Ecce Homo” (foto) a fost sustras dintr-o biserică din Cremona în anul 1978 şi se afla în urmărire internaţională.
Cercetările şi expertizele efectuate în cauză au stabilit că bunurile provin din Italia, fiind introduse pe teritoriul României la sfârşitul anului 2011, fără documente de provenienţă sau licenţă de export, în scopul comercializării, fapta constituind infracţiunea de introducere pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale în vigoare, şi care au fost exportate ilegal.
Din schimbul de date avut cu unitatea de carabinieri pentru protejarea patrimoniului cultural din Monza, Italia, a reieşit faptul că bunurile importate din Italia de către DAN F. intră sub incidenţa convenţiilor internaționale privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal. Autorităţile italiene, în urma sesizării făcute de Poliţia Română, au înregistrat pe numele lui DAN F. un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi scoatere sau export ilegal de opere de artă – faptă prevăzută de legislaţia italiană – şi au transmis autorităţilor române o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, prin care au solicitat confiscarea şi restituirea bunurilor ce fac obiectul dosarului penal.
Autorităţile italiene au solicitat participarea, pe teritoriul României, la activităţi investigative faţă de făptuitor, acestea materializând-se prin confiscarea, de la domiciliul suspectului şi a unei persoane din anturajul acestuia, a bunurilor ce fac obiectul dosarului penal. Operele de artă – susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional italian – au fost expertizate de către autorităţile române, care au stabilit că aparţin unor curente artistice italiene specifice secolelor XVII – XVIII, existând indicii că au fost sustrase din biserici din Italia.