Un tânăr din Petroșani s-a îmbătat și s-a urcat, la miezul nopții, pe un stâlp de iluminat

În data de 30.05.2013, la ora 00,00, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Petroșani a fost sesizat despre faptul că o persoană de sex masculin s-a  urcat, pentru a protesta, pe un stâlp de iluminat public de pe strada Nicolae Bălcescu  din municipiul Petroșani. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care a constatat că pe un stâlp de iluminat public de pe strada Nicolae Bălcescu  din Petroșani, la o distanță  de aproximativ  6  metri de sol, se afla VASILE C., de 27 de ani, din Petroșani. Acesta  se afla sub influența băuturilor alcoolice şi s-a urcat pe stâlp  fiind nemulțumit de cuantumul ajutorului social primit de bunica sa.

În urma discuțiilor purtate cu protestatarul, după circa 20  minute, acesta a coborât de pe stâlp fără a suferi  nici un fel de leziuni.

Tânărul a fost sancționat contravențional şi transportat cu ambulanța la Spitalul de Urgență Petroșani după care acesta a fost trimis  la Spitalul de Psihiatrie Zam.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole