DIICOT Hunedoara a destructurat o grupare specializată în evaziune fiscală și spălare de bani

Mai multe persoane suspectate că au creat un prejudiciu de 3.700.000 de lei prin infracțiuni economice au fost reținute. Ieri, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Alba, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, au efectuat 33 de percheziţii în judeţele Neamţ, Iaşi, Suceava, Hunedoara şi Botoşani, dintre care 14 la sedii de firme şi 21 la locuinţele membrilor grupării infracționale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul S.C.C.O. Hunedoara, S.C.C.O. Neamţ, B.C.C.O. Iaşi, B.C.C.O. Suceava şi S.C.C.O. Botoşani.

În fapt, din investigaţiile efectuate a reieşit că, în cursul anului 2009, liderii grupării în calitate de asociați la societăţi comerciale din municipiul Hunedoara, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, împreună cu mai multe persoane din Suceava, Bihor şi Bacău, în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani.

Astfel, suspecţii ar fi desfăşurat activităţi comerciale prin intermediul mai multor societăţi comerciale din Suceava şi Bihor, firme aflate în insolvenţă. Din cercetări a reieşit că firma din Bihor nu a funcţionat niciodată la sediul social declarat şi avea ca obiect de activitate agenţie imobiliară, total diferit de activitatea desfăşurată în fapt.

O altă societate comercială folosită de către gruparea infracţională a fost una din Oneşti, judeţul Bacău, firmă ce avea ca principal obiect de activitate „prelucrarea lemnului”. Nici această firmă nu a funcţionat la sediul social declarat, nu a ţinut evidenţe contabile şi nu a derulat activităţi comerciale în scopul obţinerii de profit.

Ultima societate comercială folosită în activitatea infracţională a fost o firmă din Moineşti, judeţul Bacău.

Liderii grupului infracţional organizat sunt suspectaţi că au pus la punct un circuit scriptic al mărfurilor astfel încât, după facturări succesive realizate prin intermediul celorlalte firme controlate de membrii grupului infracţional organizat, marfa (în special produse laminate) să revină scriptic la una dintre firme, cu TVA deductibil. În continuare, sumele de bani obţinute erau utilizate în efectuarea de tranzacţii ulterioare, disimulându-se, în acest mod, provenienţa reală a acestora.

Astfel, profitând de măsurile de simplificare prevăzute pentru societăţile comerciale la care se deschide procedura de insolvenţă, societatea administrată de cei doi lideri ai grupării a facturat marfă de peste 9.000.000 de lei, cu zeci de facturi fiscale către firma aflată in insolvenţă din Suceava, fără TVA.

Ulterior, toată marfa a fost refacturată, astfel încât firma administrată de suspecţi a înregistrat TVA deductibil în valoare de aproximativ 1.500.000 de lei.

O altă modalitate de fraudare a bugetului statului folosită de către suspecţi a fost aceea de a importa produse laminate din Bulgaria, în regim intracomunitar, prin intermediul unei firme aflată în insolvenţă, respectiv fără plata TVA, după care marfa a fost refacturată către societatea acestora, cu TVA.

Totodată, pentru a eluda plata TVA către bugetul consolidat al statului, liderii grupării au achiziţionat marfă din ţară, cu TVA, care ulterior era facturată intracomunitar către firme din Slovacia, deşi în realitate marfa nu a părăsit teritoriul României, condiţie indispensabilă pentru emiterea facturilor fără TVA. Astfel, marfa facturată scriptic în Slovacia nu a fost livrată efectiv, fiind înstrăinată fără întocmirea de documente justificative în România.

Prejudiciul creat prin comiterea acestor infracţiuni de către cei şase suspecţi, stabilit până în prezent, este de 3.700.000 de lei.

Faţă de şase suspecţi, cu vârste între 38 şi 50 de ani, din judeţele Hunedoara, Suceava, Bihor şi Bacău, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de spălare de bani, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara pentru audieri, cinci dintre aceștia fiind reținuți. De asemenea, în cursul zilei de 13 iunie a.c., se vor face propuneri către instanța de judecată pentru arestarea preventivă a celor în cauză.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole