Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au efectuat o razie în zona străzilor Viitorului, Tineretului, Bărbăteni și Vâscoza, ocazie cu care l-au identificat și reținut pe MIHAI C., de 22 de ani, din Lupeni, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Petroșani mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Tânărul a fost depus în penitenciarul Bârcea Mare în vederea executării pedepsei.
Totodată, poliţiştii l-au identificat pe VASILE O., de 27 de ani, cu privire la care s-a stabilit faptul că, în perioada 11-13.11.2013, prin escaladare, a pătruns în balconul unui bloc de locuinţe situat pe strada Bucura, de unde a sustras mai multe articole vestimentare. Prejudiciul creat părţii vătămate, în valoare de 1.000 lei, a fost recuperat în proporţie de 50 %.
VASILE O. este cercetat în stare de libertate, fiind suspectat de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt comise pe raza municipiului Lupeni.
În timpul raziei au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 400 de lei pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 Rep. privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice .
În data de 20.11.2013, Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani au organizat o razie în cartierele Aeroport, Colonie și zona Livezeni.
În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale i-au depistat pe:
M.L., de 16 ani, domiciliat în judeţul Timiş, care locuieşte fără forme legale pe raza municipiului Petroşani, față de care Tribunalul Hunedoara a dispus măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, având calitatea de inculpat într-un dosar de cercetare penală privind comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat.
Minorul a fost escortat și depus în Centrul de Reeducare Buziaș.
D.C., de 14 ani, din Vulcan, cu privire la care, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit şi probat faptul că este prezumtivul autor al unei infracţiuni de furt calificat comis în data de 18.11.ac., respectiv sustragerea unei biciclete lăsată nesupravegheată în parcarea unui supermarket din localitate.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate , D.C. fiind cercetat în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii sale activități infracționale.
Poliţiştii Biroului Ordine Publică au legitimat 14 persoane, care au fost verificate în bazele de date, au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 600 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep. privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, totodată, fiind depistate şi două persoane care practicau cerșetoria, acestea fiind sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 400 lei.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate, a fost depistat, identificat şi audiat TIBERIU M., de 52 de ani, din Petroşani, care se sustrăgea urmăririi penale. Bărbatul este cercetat, în calitate de învinuit, pentru comiterea infracţiunilor de lovire, ameninţare şi furt.