Petroșani: Vezi rezultatele raziei efectuate de polițiști în cartierele Aeroport și Sașa

Ieri, a fost efectuată o razie în cartierele Aeroport și Sașa din municipiul Petroșani, acţiune în urma căreia poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit identificarea unui suspect în vârstă de 17 ani, din municipiul Petroșani, iar din cercetările efectuate s-a stabilit și probat faptul că în ziua de 04.03.2014, în jurul orei 11.30, a agresat fizic un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Vulcan, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Petroșani. Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat la Spitalul de Urgență Petroșani, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, fost identificat un suspect în vârstă de 39 de ani, din municipiul Petroșani, cu privire la care s-a stabilit faptul că, în noaptea de 05/06.04.2014, a pătruns în depozitul unei societăţi comerciale din municipiul Petroșani, de unde a sustras doi paleți metalici, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei.
Tot în cadrul raziei, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor și cei ai Biroului Rutier au verificat respectarea prevederilor legale privind transportul de mărfuri și persoane. În urma controlului a 32 de autovehicule, poliţiştii au aplicat 10 sancțiuni în valoare totală de 1.990 lei, fiind reținute, totodată, două plăcuțe de înmatriculare și o carte de identitate a unui autovehicul.
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au depistat un suspect din municipiul Petroşani, care, pe fondul unor neînţelegeri privind relaţia de convieţuire în familie, în ziua de 24.07.2014 şi-a agresat fizic soţia. În cauză a fost întocmit un dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole