Ieri, la ora 10:40, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către un bărbat în vârstă de 67 de ani despre faptul că o persoană de sex feminin a încercat să-l înşele prin metoda „accidentul”.
Suspecta a fost identificată în flagrant de către poliţişti chiar în momentul în care s-a prezentat la domiciliul hunedoreanului pentru a ridica personal suma solicitată (5.500 euro) şi a fost condusă la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii stabilit că persoana în cauză, în vârstă de 33 de ani, din oraşul Isaccea, judeţul Tulcea, este suspectă într-un alt caz de înşelăciune, comis cu acelaşi mod de operare, pe raza municipiul Hunedoara, în data de 02.09.2014.
În acest caz, victimă a fost o hunedoreancă în vârstă de 81 de ani, care a fost apelată pe telefonul fix de o persoană de sex masculin care i-a adus la cunoştinţă că ginerele ei a lovit cu maşina un copil.
Partea vătămată s-a deplasat la o unitate bancară din municipiul Hunedoara şi a retras suma de 5.500 lei, timp în care, la solicitarea apelantului, a lăsat conectat apelul telefonic.
După ce a revenit de la bancă, femeia a reluat convorbirea, apelantul comunicându-i faptul că la domiciliul său se va deplasa „mama victimei accidentului”, care va ridica banii.
Imediat după încheierea convorbirii, s-a prezentat la domiciliul reclamantei o femeie care afirmat că vine din partea „avocatului”, şi a ridicat suma de 5.500 lei.
Suspecta a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentată procurorului cu propunere de arestare preventivă.
„Masa pe roți” Deva a venit cu dulciuri și cozonaci
Direcția de Asistență Socială Deva a adus spiritul Crăciunului și în...
Deschide