Potrivit normelor în vigoare, din data de 15 iulie 2015, vechile gropi de gunoi care au deservit localităţile hunedorene vor fi scoase din uz. Se pune problema depozitării deşeurilor între această dată şi cea la care noul sistem integrat de gestionare a deşeurilor va fi operaţional. Este subiectul discuţiei avute joi de reprezentanţii primăriilor municipiilor şi oraşelor din judeţ cu conducerea CJ Hunedoara. La întâlnire a participat şi reprezentantul Agenţiei de Mediu Hunedoara.
Potrivit şefului administraţiei publice judeţene, Dorin Oliviu Gligor, ţelul principal al discuţiilor trebuie să ducă la un preţ minim în gestionarea deşeurilor pentru locuitori.
În urma propunerilor făcute de primari, s-a conturat o strategie privitoare la demersurile care trebuiesc făcute pentru acoperirea perioadei dintre închiderea vechilor gropi de gunoi şi pornirea deponeului ecologic. Unul din punctele bifate a fost acceptarea de către primarii prezenţi a ideii că este nevoie de o soluţie unitară pentru depunerea deşeurilor după închiderea gropilor neconforme, în sensul că toate primăriile să meargă pe aceeaşi locaţie în materie de rampă de gunoi. Soluţia are un argument economic puternic. O cerere de ofertă „en-gros” a unităţilor administrative din judeţul Hunedoara induce posibilitatea succesului în negocierile de reducere a tarifului cu orice operator/administrator de rampă de gunoi, comparativ cu situaţia unei negocieri punctuale a unei singure primării.
Tot în cadrul discuţiilor s-a stabilit ca la începutul săptămânii viitoare reprezentanţii principalelor municipii şi oraşe din judeţ plus conducerea CJ Hunedoara să se întâlnească cu mai multe firme care operează rampe de deşeuri pentru a discuta condiţiile de preţ pentru depozitarea temporară a gunoiului în următoarele luni.
La întâlnirea de joi au participat, printre alţii, domnii Ovidiu Moş, viceprimar Deva, Viorel Arion, primar Hunedoara, Ovidiu Bălan, primar Orăştie, Emil Râşteiu, primar Simeria, Adrian Filip Iovănesc, primar Călan. Din partea Agenţiei Judeţene de Mediu a participat doamna Georgeta Barabaş, director. Din partea Consiliului Judeţean Hunedoara au participat domnii Dorin Oliviu Gligor, vicepreşedinte şi Dan Stoian, managerul judeţului.
Potrivit statisticii, un hunedorean produce 0,65 de kilograme de deşeuri pe zi.