Trei bărbați, fără permis de conducere, depistați la volan în județul Hunedoara

În data de 14.07.2015, în jurul orei 23:30, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din oraşul Petrila, care conducea un autoturism pe strada Republicii, deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul testării a indicat o concentraţie de 0.89mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au constat că autoturismul nu era înmatriculat în circulaţie, având montate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare, iar bărbatul nu era posesor de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penala pentru comiterea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, conducere unui vehicul fără permis de conducere, precum şi pentru punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, bărbatul fiind cercetat în stare de libertate.

În data de 15.07.2015, în jurul orei 01.00, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Rotarilor, din municipiul Hunedoara, deşi consumase băuturi alcoolice.
În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea nici permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

În data de 14.07.2015, în jurul orei 14:00, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din localitatea Teliucu-Inferior, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687 E, pe raza localităţii Teliucu – Inferior, deşi nu deţinea permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole