A II-a ediție a evenimentului caritabil „Zidește cu inima” în Episcopia Devei și Hunedoarei

Parohia Ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” – Vulcan Centrul Vechi, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie Georgiu, Episcopul Devei și Hunedoarei, a organizat sâmbătă, 16 mai 2015, ediția a II-a a evenimentului caritabil „Zidește cu inima”.

Timp de două luni, parohia a organizat ateliere de pictură religioasă pe sticlă în școlile din Municipiul Vulcan. Au participat în jur de 150 de tineri care au realizat lucrări ce au fost scoase apoi la licitație în cadrul Concursului „Micul Iconar”. Tematica aleasă în acest an a fost Învierea Domnului.

Fondurile adunate vor fi folosite pentru dotarea Centrului Creștin Ortodox pentru copii și tineret „Axion Estin” din Vulcan.

La această ediție asistență a fost numeroasă, sala de desfășurare a evenimentului fiind neîncăpătoare, iar concursul s-a desășurat în condiții excepționale, în compania unui juriu de excepție:

Cristian Merișanu -Viceprimar
Rodica Peter-Jurist
Pătru Ioan Aurel-Pictor
Rodica Mihu-Primăria Vulcan
Boțoroga Daniela-Contabil
Țugulea Cătălin -Sponsor
Manuela Dudescu-Comitetul Parohial

Concursul „Micul iconar” a vizat două categorii de vârstă, 6-10 ani și 11-16 ani:

Câștigători categoria 6-10 ani :

Premiul I -Suciu Amelia,Scoala 4 Vulcan
Premiul II-Orban Maria ,Scoala 4 Vulcan
Premiul III-Hodăian Andrei,Scoala 5 Vulcan
Mențiune-Matac Delia,Scoala 6 Vulcan
Mențiune -Blaj Simona,Scoala 5 Vulcan

Câștigători categoria 11-16 ani:

Premiul I -Predatu Anca Gabriela,Clubul elevilor Vulcan
Premiul II-Krausz Eliza ,Scoala 4 Vulcan
Premiul III-Munteanu Simona,Clubul elevilor Vulcan
Mențiune-Bugiulescu Alexandru,Scoala 6 Vulcan
Mențiune -Mușat Andrada,Scoala 4 Vulcan

Premiul Special pentru cel mai tânăr participant a fost acordat micuței ILIESCU ROXANA MARIA, în vârstă de 5 ani.

Toți copiii au primit diplome și premii constând în icoane, cărți și dulciuri.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole