Acţiuni de aplicare a legii, întreprinse de poliţiştii petroşăneni

În data de 19.04.2018, poliţiştii petroşăneni au întreprins o acţiune în urma căreia au depistat, pe raza municipiului Petroşani, un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Petroşani, condamnat (la data de 11.04.2018) de Judecătoria Petroșani la doi ani și 194 de zile de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Bărbatul, care se afla în urmărire naţională întrucât se sustrăgea executării pedepsei privative de libertate, a fost escortat și depus în Penitenciarul Deva, în baza mandatului emis de Instanța de Judecată.

Tot astăzi, poliţiştii petroşăneni au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Petroşani, pe care l-au condus la sediul subunităţii pentru a fi audiat într-un dosar de cercetare penală ce vizează comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și influențarea declarațiilor.
În urma probatoriului administrat, anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 11/12.04.2018, în jurul orei 01:30, cel în cauză (aflându-se sub influenţa alcoolului) a agresat fizic un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Petroșani.
De asemenea, în noaptea de 14/15.04.2018, în timp ce persoana vătămată se afla internat în Spitalul de Urgență din municipiul Deva, ca urmare a agresiunii fizice suferite, bărbatul, prin intermediul personalului de serviciu de la barul din Petroșani administrat de persoana vătămată, i-a adus amenințări cu acte de violență, pentru a-l determina să nu formuleze plângere penală împotriva sa, referitor la incidentul din data de 12.04.2018.
Poliţiştii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, a bărbatului de 40 de ani, care urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole