Activitate cultural-educativă dedicată Zilei Naționale a României, la Biblioteca Județeană Deva

Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va dedica si in acest an Zilei Nationale a Romaniei o activitate speciala, destinata in primul rand tineretului. In ziua de 27 noiembrie 2014, ora 13.30, in Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Dragan Muntean” din Deva, cei prezenti in sala vor asista la o prezentare ce va avea ca tema Unirea cea Mare si faurirea Romaniei Mari.
Vor fi prezentate imagini-document despre evenimentele politice care, in anul 1918, au adus Basarabia, Bucovina si Transilvania laolalta si s-a faurit Romania Mare. Publicul va fi format din elevi de la colegiile si liceele din Deva carora, la finalul expunerii, li se vor adresa intrebari legate de marele eveniment de la 1 Decembrie 1918, cele mai bune raspunsuri fiind rasplatite cu premii constand in diplome si carti oferite de biblioteca noastra.
De asemenea, cu aceasta ocazie, in incinta Bibliotecii Judetene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se va amenaja o expozitie de carte avand ca tema Marea Unire de la 1918 si participarea hunedorenilor la acest eveniment major al istoriei noastre.
Portile bibliotecii noastre vor fi deschise tuturor celor care vor sa cunoasca aceste carti, sa le rasfoiasca si sa discute pe marginea lor cu bibliotecarii nostri specialisti in istorie.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole