Ambasadorul Franței, în vizită la Deva cu ocazia festivalului Opera Nights

Excelenţa Sa, domnul Philippe Gustin, ambasadorul Republicii Franceze în România, s-a aflat pentru câteva ore la Deva cu prilejul ultimei reprezentanţii din cadrul festivalului Opera Nights. Înaltul oaspete a răspuns astfel invitaţiei lansată de Primăria Municipiului Deva. Înainte de spectacol, domnul Ambasador s-a întreţinut cordial cu primarul Devei, Petru Mărginean.

Discuţia protocolară a vizat domenii de interes pentru amble părţi, precum şi identificarea unor oportuniţăţi de colaborare cu oameni de afaceri francezi interesaţi să investească în zona Devei. Domnul Ambasador a ţinut să precizeze că, ori de câte ori are ocazia, efectuează vizite în ţară din dorinţa de a cunoaşte locurile şi oamenii care conduc comunităţile importante.
Vizita ambasadorului Philippe Gustin la Deva a fost una cât se poate de specială ca încărcătură emoţională, cu atât mai mult cu cât în data de 14 iulie este Ziua Naţională a Franţei. Seara de operă a debutat cu un moment dedicat acestui eveniment, iar orchestra a intrepretat în cinstea distinsului invitat imnul Franţei, „La Marseillaise”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole