ANI: Avere nejustificată, în cazul agentului șef principal Florin Iulian Marc, șeful postului de poliție din Orăștioara de Sus

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 278.145,36 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate în perioada exercitării funcței publice de către MARC FLORIN IULIAN, agent șef principal, șeful postului de poliție din Orăștioara de Sus, județul Hunedoara.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către MARC FLORIN IULIAN.

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. MARC FLORIN IULIAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Agenția Națională de Integritate

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole