Sâmbătă, la ora 23:00, în urma unei acțiuni efectuate de către poliţiştii Birourilor de Investigaţii Criminale şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan au fost depistați, pe strada Decebal din Vulcan, doi suspecţi, în vârstă de 28 şi respectiv 32 de ani, care transportau cu un autoturism mai multe bucăți de cablu electric, pe care au declarat că l-au sustras din incinta fostei clădiri a unei fabrici din municipiul Vulcan.
În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii urmând a efectua cercetări în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi.
Se închide patinoarul din Parcul Cetate Deva
Patinoarul în aer liber din Deva își va închide porțile în...
Deschide