Ieri, la ora 18:02, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ilia, au fost sesizați telefonic de către o femeie în vârstă de 24 de ani, din comuna Zam, cu privire la faptul că în jurul orei 17:45, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu concubinul său, în vârstă de 35 ani, acesta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a lovit-o cu pumnul și cu palma în zona feței, după care l-a lovit cu o sapă în zona capului pe fiul acestora, în vârstă de 2 ani.
În urma agresiunii, minorul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Judeţean din Deva, unde a rămas internat.
Poliţiştii au întocmit, pe numele agresorului, dosar de cercetare penală şi au informat Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Două incendii produse într-o singură zi în județul Hunedoara
Două incendii au izbucnit în data de 26 decembrie în raioanele...
Deschide