Cel de-al doilea Colocviu C.A.E.S.A.R. din acest an s-a desfășurat în perioada 24-26 octombrie 2013, sub denumirea “Antreprenoriatul Cultural Românesc în Țară și în Diaspora”. Evenimentul, desfășurat la Muzeul Satului, respectiv la Institutul Cultural Român (ICR) din București, a fost organizat de către Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) în colaborare cu Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe.
Colocviul s-a bucurat de un real succes, având ca invitați peste 50 de personalități și tineri experți din domeniul cultural românesc. Pe parcursul celor 3 zile am fost onorați de prezența unor artiști plastici, muzicieni, regizori, actori, scriitori, precum și experți în domeniul cultural (critici de artă, curatori), antreprenori interesați de domeniul cultural, dar și oficialități, precum Dl. Cristian David, Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni, Dr. Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, Dna. Paula Popoiu, Directorul Muzeului Satului, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, muzicianul A.G. Weinberger și regizorul Toma Enache.
Scopul colocviului a fost conceperea unei strategii de dezvoltare pe termen lung a antreprenoriatului cultural în țară și în diaspora. Evenimentul a servit drept cadru de dialog și schimb de experiență între creatorii de cultură, antreprenori și reprezentanții instituțiilor publice din domeniul culturii și al patrimoniului național.
Ce s-a întâmplat la Antreprenoriat Cultural Românesc?
Colocviul a debutat la Muzeul Satului în ziua de joi, 24 octombrie, cu discursuri susțiute de către Dl. Cristian David, Ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Dna. Paula Popoiu, directorul Muzeului Satului, Dl. George Ivașcu, actor și director al Teatrului Metropolis, precum și de către Dl. Liviu Jicman, vicepreședinte ICR.
Invitații au participat la numeroase momente artistice, precum recitaluri de vioară și pian ale artiștilor Tudor Andrei, Alexandra Tănase, Axia Marinescu și Matei Rogoz, reprezentații de jazz și tobe ale saxofonistului Emil Bîzgă și, respectiv, ale actorului Orlando Petriceanu, precum și un spectacol al Teatrului de Magie. Programul cultural a curpins, de asemenea, vizite la Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român.
La Palatul Elisabeta a avut loc o recepție dedicată Ligii Studenților Români din Străinătate, găzduită de către Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, unde au onorat cu prezența personalități publice precum Dr. Raed Arafat, Excelența Sa Ambasadorul Liviu Bota, reprezentanți ai mediului public și privat. Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a adresat cuvinte de bun venit invitaților de la Palatul Elisabeta, cuvântul din partea LSRS fiind rostit de Sebastian Burduja, Președinte fondator LSRS.
Un punct central al Colocviului a fost desfășurarea unor grupuri de lucru pe două componente principale: mediul de afaceri și mediul diplomatic. Printre temele abordate s-au numărat: necesitatea legii mecenatului în România, obținerea de finanțare, atragerea antreprenorilor spre domeniul cultural și vizibilitatea culturii românești în diaspora. Prezentările și grupurile de lucru constituie o bază pentru viitoare propuneri de colaborări și proiecte artistice.
În ultima zi, pe 26 octombrie, la sediul ICR, participanții au prezentat concluziile workshop-urilor, care vor fi incluse într-un raport ce va detalia principalele direcții de dezvoltare și promovare ale antreprenoriatului cultural românesc. În cadrul evenimentului, au avut loc și diferite prezentări ale mai multor proiecte culturale din partea Fundației „Sergiu Celibidache”, a Muzeului Florean, sau ale asociațiilor „Volum Art”, „O Șansă pentru Viitor”, „Autism România” și, nu în ultimul rând, proiecții de film ale regizorilor Toma Enache și Andrei Chiriac.
Cum au apreciat invitații evenimentul
„Am fost foarte bucuroasă să particip la acest colocviu având convingerea că discuțiile, dezbaterile care au avut loc vor contribui atât la dezvoltarea mediului de antreprenoriat cultural, cât și la descoperirea și promovarea valorilor artistice ale culturii românești.”, Axia Marinescu – Pianistă
„Sunt multe neclarități și probleme în domeniul cultural, atât în ceea ce-i privește pe oamenii de cultură, artiști, dar și pe cei care vor să investească în cultură. Mediul legislativ este tulbure, birocratic și trebuie îmbunătățit. Un eveniment excepțional, LSRS este o familie, iar diversitatea a făcut să fie plăcut.”, Tudor Andrei – Violonist
„Mă bucur că cei din generația mea, și nu numai, încearcă să trezească conștiința națională spre o lume mai bună, mai educată în spiritul artistic. Am găsit aici oameni cu suflet ce nu au încercat să-și exprime orgoliile, ci, dimpotrivă, și-au expus ideile pentru a găsi soluții pentru o lume mai bună.”, Daniel Nițoi – Prezentator TV
„Mă bucur că mă aflu aici și că s-a realizat acest eveniment important pentru viitorul nostru, al românilor și al tinerilor care, prin noi, pot fi reprezentați și pot avea o implicare activă în viitorul identității românești.”, Maria Nițulescu – Artist plastic, Premiul special în Arte “Sergiu Nicolaescu”, acordat în cadrul Gaeli Studenților Români din Străinătate
„O inițiativă salutară, pentru că se simte nevoia unor intervenții rapide în legislația ce are câteva lacune ce se resimt asupra evenimentului cultural. Cultura are un mare rol în societate și ea poate oferi un sprijin real”, Magdalena Ștefănescu – Impresar artistic.
Parteneri logistici: Muzeul Satului, Muzeul Țăranului Român, Institutul Cultural Român, Hotel IBIS Gara de Nord, Qual Media
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Adevărul, Money.ro, Transilvania TV, Radio Prodiaspora, Agerpres, Studenție.ro, StiriONG, România Pozitivă, OnlineStudent, EVZ, Academic Link, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Clubul Presei Transatlantice, Revistă Zeppelin, Cooperativa Urbană, Art Act Magazine, Raftul cu Idei, Ziarul Bursa
Susținători: Fundația Celibidache, Graphis122, Art Out, IdeoIdeis, Succes pentru România, Clubul pentru România, e-Theatrum, Inspire, ANOSR, AEGEE, Hipo.ro, Akcees, Softbinator, Glazeon, ODAS, USR, Bookletta, Asociația Paspartu, Fundația Magazin Istoric, Decât o revistă, Teatrul de Magie, Paul Masters, Calendar Evenimente.