Consiliul Local Deva a aprobat banii pentru plata burselor elevilor de la școlile din oraș

În ședința de joi, 24 mai 2018, la propunerea Primarului Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat finanțarea sumelor necesare pentru bursele aferente anului școlar 2017-2018, pentru elevii de la școlile de pe raza municipiului Deva.

La solicitarea celor nouă unităti de învățământ din oraș, consilierii locali au votat joi, un număr de 18.947 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat: burse de ajutor social, burse de performanță, burse de merit și burse de studiu. Valoarea totală a burselor este de 1.202.066 lei, iar fondurile necesare acestora sunt alocate integral de la bugetul local.

Criteriile specifice pentru acordarea tuturor categoriilor de burse se stabilesc anual, în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ. Dacă până acum beneficiau de bursele de merit doar elevii cu media 10, în anul școlar 2017-2018, noutatea este faptul că, aceste burse se acordă elevilor care au media generală/semestrială între 9,50-10. Administrația locală face astfel un efort mai mare pentru a sprijini cât mai mulți elevi cu rezultate bune la învățătură.

Primăria Municipiului Deva anunță că începând din 4 iunie 2018, va efectua deschiderile de credite bugetare către școli, iar acestea, la rândul lor vor plăti bursele aferente lunilor februarie, martie, aprilie, mai 2018, către beneficiari.

Primăria Municipiului Deva a achitat deja bursele elevilor pentru semestrul I al anului școlar 2017-2018.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole