Creşte numărul devenilor care își achită online impozitele și taxele locale

Aproape 400 de contribuabili deveni şi-au achitat impozitele și taxele locale prin intermediul platformei Ghiseul.ro, în prima lună a anului, iar valoarea tranzacţiilor înregistrează creşteri față de anii trecuţi.

În luna ianuarie 2020, valoarea încasărilor de impozite și taxe prin Ghiseul.ro s-a apropiat de 90.000 de lei – în creştere cu aproape 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acest lucru fiind consecinţa firească a eforturilor administraţiei locale pentru promovarea serviciilor online oferite cetăţenilor.

În anul 2019, numărul de plăţi efectuate de deveni prin Ghiseul.ro a fost de 1.525, înregistrându-se astfel cel mai ridicat nivel de la înrolarea Primăriei Municipiului Deva în sistem (anul 2013). Totodată, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat, anul trecut, la 403.590,02 lei, în creștere față de 2018.

Anul acesta, la sfârșitul lunii ianuarie, 2.512 deveni aveau conturi create pe Ghiseul.ro.
În cei şapte ani de când Primăria Deva figurează în sistem, numărul de plăţi efectuate de contribuabilii persoane fizice se apropie de 5.000, iar valoarea totală a impozitelor și taxelor locale colectate online a depăşit 1.200.000 de lei.

Pe de altă parte, aproape 8.000 de contribuabili persoane fizice și alți peste 400 de contribuabili persoane juridice și-au achitat impozitele și taxele locale, în ianuarie 2020, la ghișeele Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole