CS FC Hunedoara în Campionatul Ligii 1 la fotbal feminin

Antrenoarea unicei echipe de fotbal feminin din judet, Alina M. Moraru, este multumita de constiinciozitatea elevelor sale si asteapta cu nerabdare vara, pentru a disputa primele partide de verificare, împotriva unor echipe deja înscrise în campionatul national de fotbal feminin.
La aproape cinci luni de la primul antrenament oficial, echipa de fotbal feminin a celor de la FC Hunedoara a început sa prinda din ce în ce mai mult contur. Lotul este format din 20 de fete – de vârste diferite, care se antreneaza de sase ori pe saptamâna. Totul pentru ca, din toamna, sa fie pregatite suta la suta pentru debutul în întrecerea interna.

De la 10, la 26 de ani
Zi de zi, cu exceptia duminicilor, fetele se pregatesc pe terenul de zgura, ori pe cele cu suprafata sintetica. Majoritatea au trecut deja de faza în care nu prea stiau cum se loveste corect mingea si iau foarte în serios rolurile asumate. „De la primul antrenament oficial am continuat sa muncim cu multa seriozitate si placere si am progresat vizibil. Însa fotbalul nu se învata de pe o zi pe alta si necesita o perioada lunga în care sa se însuseasca anumite miscari motrice, de aceea am început din timp si sper ca pâna în vara sa ajungem la nivelul dorit, atât din punct de vedere tehnic, tactic, cât si fizic si psihic, pentru a putea face fata, din toamna, în Campionatul Ligii 1”, povesteste, cu entuziasm, Alina Moraru. Are aproape doua echipe la îndemâna. Mezina lotului are 10 ani, în vreme ce „veterana” are 26. Vârsta nu conteaza însa prea mult, iar lista este înca deschisa: „In fiecare zi îsi mai aratat interesul alte fete, pe care le asteptam la antrenament. Constant, zilnic, vin între 14 si 16 fete la pregatire, fiind zile în care cele mai mari lucreaza si nu pot ajunge”.

„Vrem sa încântam suporterii”
Tânara tehniciana de 24 de ani a pregatit cu mare atentie planul pentru acest an. A calculat timpul aproximativ în care fetele sale vor putea ajunge la un nivel bun si de abia asteapta testele de pregatire cu adversare care evolueaza deja în întrecerile interne. „În vara vom sustine o serie de amicale cu alte echipe de fotbal feminin deja înscrise în campionat, iar din toamna începe competitia propriu-zisa si sper sa nu dezamagim pe nimeni, chiar mai mult, sa încântam suporterii hunedoreni”, adauga Alina M.Moraru.

Mihai MEHEȘ

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole