SC Elisabeta SRL Deva, firma care a administrat până în anul 2012 patinoarul de la poalele Cetăţii, a acţionat în instanţă Primăria Deva şi Consiliul Local al Municipiului Deva, în urma rezilierii contractului de asociere. Sentinţa pronunţată în anul 2014 de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a dat câştig de cauză firmei reclamante, obligând Consiliul Local la plata sumelor de 619.649 lei despăgubiri şi 9.300 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva hotărârii de mai sus, Primăria Deva prin Instituţia Primarului şi Consiliul Local al Municipiului Deva au declarat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia.
Astăzi, 17.03.2015, prin decizia 1088/2015, Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis recursul Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Deva. Hotărârea instanţei de recurs este definitivă şi irevocabilă. În consecinţă, desfiinţarea contractului de asociere pe care Consiliul Local Deva l-a încheiat cu SC Elisabeta SRL Deva s-a dovedit a fi o măsură legală care nu a afectat bugetul local. În plus, în urma pronunţării acestei sentinţe, Consiliul Local Deva nu va plăti despăgubiri şi cheltuieli de judecată firmei SC Elisabeta SRL Deva.