Din 19 martie, în Deva se eliberează tichetele gratuite pentru transportul public local

De luni, 19 martie 2018, Primăria Municipiului Deva începe distribuirea tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul în comun pe raza municipiului Deva, pentru perioada aprilie-iulie 2018. Tichetele de călătorie se pot ridica în perioada 19 martie – 5 aprilie 2018, din două locații din municipiu, astfel:
Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 800 de lei vor ridica tichetele gratuite de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), de luni până joi – între orele 8:00-15:00, și vineri – între orele 8:00-13:00. La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie) și a cărții/buletinului de identitate.
Veteranii de război, foștii deținuți politici, refugiații și deportații, revoluționarii, donatorii de sânge și Cetățenii de Onoare ai municipiului Deva pot ridica tichetele de călătorie de la Primăria Municipiului Deva (Piața Unirii, nr. 4), camera 22, de luni până vineri – între orele 8:00-13:00. La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea cărții/buletinului de identitate.
Pentru persoanele aflate în situații deosebite (probleme medicale, absență din localitate etc.), perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie se prelungește până în data de 20 aprilie 2018.
În perioada 10-20 aprilie 2018, tichetele de călătorie vor fi distribuite doar la Primăria Municipiului Deva, de luni până vineri – între orele 9:00-11:00, astfel:
– camera 22 – pentru veteranii de război, foștii deținuți politici, refugiații și deportații, revoluționarii, donatorii de sânge și Cetățenii de Onoare ai municipiului Deva;
– camera 29 – pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 800 de lei.

Biroul de presă

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole