Poliţia Municipiului Vulcan efectuează cercetări în cadrul unui dosar de cercetare penală privind comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Fapta a fost comisă în noaptea de 19/20.04.2013, într-un bar situat pe bulevardul Mihai Viteazu din Vulcan, unde, pe fondul consumului de alcool, un tânăr în vârstă de 26 ani, din Vulcan, a fost agresat de doi bărbaţi, în urma unui conflict spontan.
Ca urmare a agresiunii, victima a fost internată la Spitalul de Urgență Petroșani, secția neurochirurgie, iar poliţiştii au demarat o serie de activităţi investigative care au condus la identificarea prezumtivilor autori.
Faţă de cei doi suspecţi, ADRIAN A., de 25 ani şi PETRE B., de 19 ani, ambii din municipiul Vulcan, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus începerea urmăriri penale pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, dispunând totodată cercetarea acestora în stare de libertate.