Eveniment organizat în weekend de Muzeul Casa Breslelor din Hunedoara

Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul Casa Breslelor vă invită la evenimentul BRESLE ȘI MEȘTEȘUGURI DIN PROVINCIILE ROMÂNEȘTI, care va avea loc la Castelul Corvinilor, după cum urmează:

* în ziua de 1 aprilie 2017, ora 11:00, în Sufrageria Bethlen din Muzeul Castelul Corvinilor
* în ziua de 2 aprilie 2017, ora 13:00, în Curtea Husarilor

Din programul primei zile amintim: o masă rotundă și un simpozion. Vor participa opt experți în domenii relevante: doi istorici, doi sociologi, doi etnografi și doi muzeografi. De asemenea, se va organiza și o expoziție foto, cu tematică specifică breslelor și meșteșugurilor tradiționale.

Cea de-a doua zi din cadrul acestui eveniment va fi dedicată unui spectacol cu tradiții și obiceiuri specifice, care va cuprinde momente de prezentare audio/video, recitaluri live, dansuri și tradiții populare. Spectacolul va începe la ora 13:00.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole