Expoziției de pictură găzduită de Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează joi, 1 noiembrie, ora 13.00, vernisajul expoziției de pictură „Ahitecturi medievale sibiene”, a artistului plastic Pele Constantin. Evenimentul se va desfășura în sălile de expoziție ale Palatului Magna Curia, de la etajul superior.
Artistul Constantin Pele transpune pe pânză peisajul urban al unuia dintre cele mai frumoase oraşe din România: Sibiul.
„Urmând tradiţia înaintaşilor săi pictori, Constantin Pele nu se abate de la plăcerea de a surprinde pe pânze motivele atât de cunoscute, dar mereu altfel simţite, înţelese şi redate de artişti. În abordarea sa figurativă se manifestă fascinaţia ritmurilor arhitecturale ordonate ascensional, jocul întâlnirilor dintre diagonalele acoperişurilor, forţa zidurilor şi zvelteţea arcadelor, toate sub <> vestitelor lucarne ce veghează asupra destinelor cetăţii. Cromatica, în armonii atent căutate, contraste de culori reci şi calde sau de complementare, susţine ritmul şi vitalitatea motivelor.” apreciază dr. Iulia Mesea- istoric şi critic de artă.

Vernisajul expoziției va fi susținut de dr. Iulia Mesea- istoric şi critic de artă și dr.Alexandru Sonoc-Muzeul Național Brukenthal Sibiu, istoric şi critic de artă

Expoziția poate fi vizitată în perioada 01 – 26 noiembrie 2018.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole