Elevi din clasele pregătitoare, primare și gimnaziale de la Liceul Teoretic ,,Teglas Gabor” din Deva au organizat marți, 30 octombrie 2018, între orele 18:00-20:00, expoziția ,,Fântâna muzicală în lumina tradițiilor”.
Timp de două ore, fântâna muzicală din Piața Victoriei din municipiul Deva a fost luminată de lămpașele sculptate în dovleci de copii. Elevii și cadrele didactice au dorit să marcheze astfel, apropierea datei de 1 noiembrie, considerată Ziua Luminii. Lanternele din dovleci s-au folosit din cele mai vechi timpuri pentru a ghida călătorii care navigau cu bărcile pe Dunăre. Cu timpul, în tradiția populară, lanterna de dovleac a fost asociată cu obiceiul celtic, rămânând lumină călăuzitoare pentru sufletele care ne vizitează în noaptea premergătoare de 1 noiembrie.
Culoarea dovleacului simbolizează totodată, toamna și belșugul.
Cadrele didactice de la Liceul Teoretic ,,Teglas Gabor” afirmă că scopul acestui eveniment a fost redescoperirea obiceiurilor autohtone și interetnice, păstrarea și popularizarea obiceiurilor iluminatului cu lămpașe din dovleci dar și crearea oportunității de a exersa și dezvolta capacitățile creatoare ale elevilor.
La expoziție au fost prezenți și părinții elevilor, dar și alți locuitori ai orașului, pe care lumina lanternelor din dovleci i-a atras la fântâna muzicală. Cei prezenți au fost impresionați de modul în care copiii nu doar au sculptat dovlecii, dar i-au și decorat pentru a fi cât mai originali și reprezentativi.