În data de 08.03.2017, în jurul orei 18:30, la sediul Poliţiei Oraşului Petrila s-a prezentat o femeie în vârstă de 42 de ani, din Petrila, care a reclamat faptul că în jurul orei 11:30, a fost apelată pe telefonul fix de o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi reprezentant al unei companii de telefonie, şi care i-a comunicat că este câştigătoarea unui premiu în valoare de 3.000 de euro şi a unei tablete în valoare de 900 de lei.
Pentru a intra în posesia premiului, femeii i s-a solicitat să se deplaseze la sediul unei unităţi bancare şi să vireze 1.900 de lei, prin intermediul unui serviciu de transfer, în contul unei persoane indicate de apelant.
Ulterior, femeii i s-a comunicat că a fost o greșeala şi că, de fapt, ar fi câștigat 10.000 de euro, dar, pentru a primi suma respectivă, trebuie să mai achite 2.800 de lei. Partea vătămată a transferat suma solicitată, iar după ce a comunicat codul de transfer, i s-a spus să aştepte acasă primirea „premiului”. După un timp, femeia a apelat numărul de telefon de la care fusese contactată, însă postul telefonic era inactiv, moment în care şi-a dat seama că a fost înşelată.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării autorului şi a recuperării prejudiciului.
Ziua Mondială a Teatrului sărbătorită la Deva
În fiecare an, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Primăria Municipiului...
Deschide