Festivalul-concurs interjudeţean de muzică sacră corală „Cu noi este Dumnezeu” se desfășoară azi la Orăştie

Ca în fiecare an, Protopopiatul Ortodox Român din Orăştie organizează, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Festivalul-concurs de muzică sacră corală „Cu noi este Dumnezeu”, ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie. Evenimentul va avea loc în data de 14 decembrie 2013, în Catedrala cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din centrul municipiului Orăştie, începând cu orele 15.

Juriul acestei ediţii îl va avea ca preşedinte pe părintele conferenţiar universitar doctor Mihai Brie, profesor de muzică în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dr. Vasile Coman” din Oradea, figură emblematică a muzicii bisericeşti şi nu numai din România. De altfel, preacucernicia sa nu este la prima prezenţă în Orăştie, fiind membru al juriului în anul 2009 şi preşedinte un an mai târziu, în cadrul aceluiaşi festival.

Devenit deja o tradiţie pentru Orăştie, Festivalul „Cu noi este Dumnezeu” reuneşte mai multe coruri din Timişoara, Zalău, Câmpeni şi pe cele zonale, care vor aduce mesajul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos în oraşul Paliei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole