Guvernul României: Salariile personalului nedidactic, majorate cu 12%

Începând cu 1 august 2015, salariile de bază ale personalului nedidactic din învățământul preuniversitar de stat, inspectoratele școlare și unitățile conexe, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare se majorează cu 12% față de luna iulie 2015.

Decizia a fost luată astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de urgență care modifică OUG 83/ 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Potrivit actului normativ, va crește, de asemenea, cu 12% cuantumul sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte din salariul de bază, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De această majorare salarială vor beneficia 53.848 de persoane din învățământul preuniversitar de stat și 7.468 de persoane din învățământul universitar. Impactul bugetar pentru aplicarea acestor creșteri salariale este estimat în acest an la 38,6 milioane de lei, iar pentru anul 2016 la 115,8 milioane de lei.

Informații suplimentare:

Personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul de stat beneficiază de creșteri salariale cu 5% începând cu 1 martie 2015 și cu încă 5% începând cu 1 septembrie 2015, în baza OUG nr. 83/ 2014, respectiv Legea nr. 71/2015 de aprobare a acestei ordonanțe.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole