În data de 28.09.2021, în jurul orei 16:55, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către un hunedorean despre faptul că i-a fost sustrasă o sumă de bani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Hunedoara.

Hunedoreanul le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se afla pe strada Carpați, din municipiul Hunedoara, a fost abordat de un cetățean care i-a oferit spre vânzare mai multe produse (oale, ceasuri), astfel că a cumpărat de la acesta produse în valoare de 1.200 lei.

La scurt timp după plecarea vânzătorului ambulant, hunedoreanul a observat că din buzunarul pantalonilor îi lipsesc 1.500 de lei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, iar în urma cercetărilor şi pe baza informaţiilor furnizate de partea vătămată, poliţiştii i-au identificat, în data de 29.09.2021, pe prezumtivii autori ai infracțiunii de furt. Aceştia au fost depistați de un echipaj rutier pe raza municipiului Hunedoara, unde comercializau vase de gătit.

Poliţiştii i-au condus la sediul unităţii, pentru continuarea cercetărilor, pe cei bănuiţi de comiterea furtului, doi bărbaţi din judeţul Caraș-Severin, în vârstă de 28 şi 46 de ani, prejudiciul cauzat fiind recuperat în totalitate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole