În data de 11.05.2017, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către o femeie în vârstă de 60 de ani, din Hunedoara, despre faptul că în data de 10.05.2017, în jurul orei 23:50, a fost contactată pe telefonul fix, de către o persoana necunoscută (de sex feminin), care s-a recomandat a fi „medic neurochirurg” și care i-a adus la cunoștință că fiul său a fost implicat într-un accident grav de circulație şi i-a solicitat un număr de telefon mobil. Ulterior, hunedoreanca a fost contactată de aceeași persoană, care i-a adus din nou la cunoștință că fiul ei este grav rănit și este nevoie de o sumă mare de bani pentru a fi transportat la un spital din București. Apelanta i-a indicat hunedorencei faptul că va veni un bărbat în fața blocului, pentru a ridica banii. La scurt timp, femeia a coborât în fața blocului având asupra sa 9.500 de lei, bani pe care i-a înmânat unui bărbat necunoscut, care a părăsit zona printre blocuri. După ce a revenit în locuinţă, femeie a luat legătura cu fiul ei și și-a dat seama că a fost înșelată, motiv pentru care a formulat plângere penală.
În baza plângerii, poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Concurs de șah între seniorii Devei
Cei mai buni șahiști de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor”...
Deschide