Consiliul Judeţean Hunedoara a fost unei întâlniri la vârf pe tema furnizării agentului termic în sezonul rece în municipiul Deva şi oraşele din Valea Jiului racordate la sistemul centralizat. Şedinţa de lucru a fost convocată la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi a Ministerului Energiei, fiind condusă de vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu. La întâlnire au fost prezenţi Cristian Buşu, secretar de stat în Ministerul Energiei, Diana Moldovan, şef de cabinet al secretarului de stat Corina Popescu, din acelaşi minister, un reprezentant al MDRAP, primarii din municipiile Deva, Petroşani şi Vulcan, directorii Termocentralelor Paroşeni şi Mintia, conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi subprefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely.
Scopul principal al întâlnirii a fost acela al găsirii unei soluţii imediate pentru furnizarea agentului termic în această iarnă. După o oră de dezbateri intense, conducerea CEH a promis că locuitorii din Deva şi Petroşani, abonaţi ai sistemului de termoficare, vor avea căldură în locuinţe. Este posibil ca agentul termic să fie furnizat şi în municipiul Vulcan, cu rezerva că firma care asigura distribuţia este în insolvenţă şi trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Conducerea CEH a anunţat că în Valea Jiului furnizarea agentului termic se va face doar după data de 1 noiembrie, în funcţie de condiţiile meteo.
Totodată, s-a discutat despre soluţiile pentru anii următori, în condiţiile în care Ministerul Energiei doreşte păstrarea în funcţiune a câte unui grup energetic la Termocentralele de la Paroşeni şi Mintia. Astfel, s-a avansat ideea ca primăriile din Valea Jiului să preia reţeaua de distribuţie, să delege serviciul de furnizare unui operator şi să atragă fonduri europene pentru modernizarea conductei magistrale şi a reţelei de transport a energiei termice.
Două incendii produse într-o singură zi în județul Hunedoara
Două incendii au izbucnit în data de 26 decembrie în raioanele...
Deschide