Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizeaza in ziua de 17 aprilie 2013, ora 16.00, lansarea cartii Orasul scufundat a scriitorului Ioan Barb. Evenimenul va avea loc in incinta Deva Mall, etajul 4, in ambianta oferita de Salle d’Or. Volumul cuprinde proza scurta, unsprezece povestiri, fiind primul volum de proza al scriitorului care pana acum a publicat volume de poezie.
Ioan Barb este absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii Bucuresti, licentiat in stiinte juridice, cu un masterat in administratie publica si protectia drepturilor minorilor la Universitatea „Iosif Constantin Dragan” din Lugoj, in anul 2005. Debutul literar al lui Ioan Barb a avut loc in anul 1979, odata cu publicarea unor versuri in antologia Sub arcuri de lumini a Cenaclului „Radu Stanca” din Calan. A desfasurat activitate gazetareasca in perioada 1997-2003. Primul volum de versuri, cu titlul Tacerea ca o flacara, i-a aparut in anul 1998 la Editura Calauza v.b. din Deva. In anul 2010 a realizat un proiect cultural curajos si de mare impact: a fondat la Calan revista de cultura si literatura Algoritm Literar si in acelasi an a publicat volumele de versuri Picatura de infinit si Sub via fiintei plang strugurii, volume aparute la Sibiu, bine receptate atat de critica de specialitate, cat si de publicul larg, iubitor de poezie de buna calitate. A colaborat cu versuri la reviste literare din tara si din judetul Hunedoara: Arges, Transilvania, Convorbiri literare, Poezia, Feed Back, Cenaclul de la Paltinis, Opinii culturale, Fereastra, Literaria, Cuib Literar, Ardealul literar si artistic, Semne, Actualitatea literara, Oglinda literara, Nova Provincia Corvina etc.
Cu prilejul acestei lansari de carte, poetul Ioan Barb se va intalni cu iubitorii de literatura, va purta un dialog cu ei si le va oferi autografe pe recentul sau volum.