Minor de 12 ani, din Hunedoara, depistat la volanul unui autoturism pe care îl furase

În data de 21.03.2017, un o patrulă auto de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliției Orașului Simeria s-a sesizat cu privire la faptul că, pe raza oraşului se deplasează un autoturism care, în data de 20.03.2017, a fost semnalat de către Poliţia Municipiului Hunedoara ca fiind furat de pe raza localităţii.
În jurul orei 22:55, poliţiştii au depistat autoturismul respectiv în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi de pe raza oraşului Simeria, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul a fost condus de un minor în vârstă de 12 ani, din Hunedoara (care, evident, nu deține permis de conducere).
Minorul respectiv, împreună cu alţi trei minori (cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani) depistați în autoturismul sustras, au fost predați poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
Totodată, poliţiştii vor efectua cercetări şi sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole