Persoană rătăcită în Pasul Vâlcan, salvată de jandarmi

În data de 23 iulie a.c., în jurul orei 09.50, jandarmii montani au fost sesizați printr-un apel la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat s-a rătăcit în zona montană Pasul Vâlcan.
Persoana, în vârstă de 43 de ani, a plecat în dimineața zilei de 22 iulie 2017, ora 04.00, de la domiciliul său din municipiul Vulcan, cu intenția de a culege fructe de pădure în zona Pasul Vâlcan. Bărbatul nu s-a întors seara acasă și nici nu a anunțat că mai rămâne pe munte. Totodată, din data de 22 iulie a.c., începând cu ora 15.00, membrii familiei nu au mai reușit să îl contacteze telefonic.
În dimineața zilei de 23 iulie a.c., după primirea sesezării, în căutarea persoanei rătăcite au pornit 5 jandarmi și 4 salvamontiști.
Bărbatul a fost găsit, la ora 11.20, la aproximativ 4,5 km de stațiunea Pasul Vâlcan, în zona denumită “Stâna din cot”. Era în stare fizică bună, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost condus ulterior la Poliția Municipiului Vulcan.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole