Prezumtivul autor al incendierii unui autoturism pe raza municipiului Vulcan a fost arestat preventiv
În urma administrării probatoriului în cauza privind incendierea, în noaptea de 28/29.05.2012 a unui autoturism pe raza municipiului Vulcan Judecătoria Petroşani a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele prezumtivului autor, IOAN S., de 33 de ani, din municipiul Vulcan, în sarcina căruia au fost reținute două acte materiale de șantaj precum și infracţiunea de distrugere calificată.
În data de 06.06.2012, în jurul orei 20.00, Poliţia Oraşului Haţeg a fost sesizată prin intermediul Serviciului Apeluri de Urgenţă 112 de către PAULA M., de 21 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că patru autoturisme şicanează în trafic autoturismul cu care se deplasează în calitate de pasageră pe DN 66, din direcţia de mers Petroşani-Haţeg.
Imediat, un echipaj al poliţiei rutiere s-a deplasat pe DN66 spre localitatea Sântămăria Orlea, iar la ieşirea din oraşul Haţeg, a identificat autoturismul marca Opel Antara, în care se afla tânăra care a apelat numărul unic 112. Totodată, au fost identificaţi şi ceilalţi pasageri din autoturism, respectiv MIRCIA M., de 49 de ani, LIVIA M., de 42 de ani şi M. R., de 14 ani, precum şi conducătorul autoturismului, COSMIN C., de 29 de ani, toţi din municipiul Deva, care au declarat că au fost urmăriţi şi şicanaţi în trafic de către un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.
În timpul discuţiei, a fost observat circulând dinspre municipiul Petroşani un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Bulgaria, despre care MIRCIA M., a afirmat că este maşina care i-a şicanat. Autoturismul a fost oprit de către echipajul de poliţie, în interior fiind identificaţi conducătorul auto DANIEL G., de 37 de ani, din Bucureşti şi MARIAN P., de 27 de ani, din municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, pasager. Cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru efectuarea de verificări.
În timpul legitimării celor două persoane, LIVIA M. şi PAULA M. au declarat că nu se simt bine, fiind transportate de urgenţă la Spitalul Orăşenesc Haţeg, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cele două persoane au fost diagnosticate cu atac de panică, dar nu au rămas internate.
Conducătorul auto şi pasagerul autoturismului marca Mercedes au fost audiaţi şi au declarat că nu au şicanat pe nimeni în trafic, nu cunosc persoanele care îi reclamă şi nu au fost implicaţi în vreun eveniment rutier. Autoturismele identificate nu prezentau urme de avariere.
Poliţiştii urmează a efectua cercetări pentru stabilirea cu exactitatea a stării de fapt, iar în funcţie de probatoriul administrat vor fi luate măsurile prevăzute de lege.
În data de 06.06.2012, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva l-au depistat pe IOAN N., de 31 de ani, din municipiul Lupeni, pe numele căruia Judecătoria Petroșani a emis în data de 04.05.2011 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an și 6 luni de detenţie pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul, urmărit naţional şi internaţional din cursul anului 2011 întrucât se sustrăgea executării pedepsei, a fost depus în penitenciar, în vederea executării pedepsei privative de libertate.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Formaţiunii Investigarea Fraudelor Orăştie au stabilit că L. A., de 56 de ani, din Orăştie, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Orăştie, nu a vărsat în termen de 30 de zile de la scadență sumele reținute prin stopaj la sursă, creând prin fapta sa un prejudiciu bugetului consolidat al statului în cuantum de peste 5.300 lei.
În cauză s-a întocmit dosarul penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Poliţiştii Postului de Politie T.F. Livezeni efectuează cercetări faţă de LĂMÎIŢA C., de 31 de ani şi ANA C., de 33 de ani, ambele din Petroşani, cu privire la care s-a stabilit faptul că, în data de 02.06.2012, au sustras bobina de joantă de la instalația de dirijare și semnalizare a circulației feroviare din zona Stației C.F.R. Livezeni.
Prejudiciul a fost recuperat, iar pe numele celor două femei a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de pătrundere în zona de siguranţa căii ferate și furt calificat, acestea fiind cercetate în stare de libertate.