Primăria Lupeni va elibera 21 autorizaţii pentru taxi persoane şi 6 autorizaţii pentru taxi marfă

Primăria municipiului Lupeni aduce la cunoştinţa celor interesaţi de a desfăşura activitatea de transport în regim de taxi în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, iniţierea procedurii de atribuire a unui număr de 21 autorizaţii taxi persoane, respectiv 6 autorizaţii taxi marfă după cum urmează: nr.40 ÷ 60, nr. 1 ÷ 6.
Iniţierea procedurii se desfăşoară după următorul calendar:

– 22.01.2013 –21.02.2013 pentru depunerea cererilor de participare la procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi împreună cu documentele necesare;
– 22.02.2013 – 21.03.2013 – analiza cererilor şi documentelor depuse, aplicarea criteriilor de departajare, stabilirea transportatorilor autorizaţi cărora li se vor atribui autorizaţii taxi;
– 21.03.2013 – afişarea listei cu autorizaţiile taxi atribuite;
– 22.03.2013 – eliberarea autorizaţiilor taxi;

Autorizaţia taxi se va atribui pentru prima dată pentru o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depăşesc vechimea de 5 ani de la data fabricaţiei şi sunt deţinute de către transportatorii autorizaţi, cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing.

Criteriile de departajare sunt următoarele :
a) vechimea autovehiculului,
b) norma de poluare,
c) volumul util al portbagajului,
d) tipul instalaţiei de climatizare,
e) numărul elementelor de protecţie (airbag-uri),
f) echiparea cu ABS,
g) vechimea transportatorului în activitatea de transport în regim de taxi,
h) prezenţa autovehiculului în activitate,
i) modul de deţinere a autovehiculului,
j) posibilitatea achitării contravalorii transportului,
k) sistem de monitorizare GPS.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole