Procesiune cu icoana Maicii Domnului „Vimatarissa” la Catedrala Episcopală din Deva

Duminică, 15 noiembrie 2015, prin mijlocirea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în mijlocul credincioșilor hunedoreni, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, a poposit o icoană a Maicii Domnului, copie a icoanei făcătoare de minuni Maica Domnului Vimatarissa de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos.

Icoana a fost purtată în procesiune în jurul Catedralei Episcopale de un sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și în prezența unei mulțimi numeroase de credincioși veniți să participe la bucuria sosirii în mijlocul lor a icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre icoana Maicii Domnului Vimatarissa, arătând în puține cuvinte atât istoria ei zbuciumată, dar și minunata ei lucrare în viața celor care i se închină cu credință, aducând multă alinare sufletească și trupească în viața credincioșilor.

După slujba de procesiune, icoana Maicii Domnului Vimatarisa a fost așezată în mijlocul Catedralei Episcopale, credincioșii prezenți putând să se închine și să participe la slujba Paraclisului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole