EDITORIAL – Peter-Vasile CZOMPA
Să încep cu și despre titlu? Păi exact asta o să și fac, punctând o seamă de aspecte cu care voi încerca să argumentez de ce titlul ăsta…
După un lung șir de afirmații uluitoare, dar absolut savuroase, mă refer la cele din 2018, la începutul acestui an a venit și o concluzie seacă: ”Am scos țara din noroaie!”. Superb, dar oare cine-ar fi bănuit ce vom fi auzit pe 4 martie, tocmai de la tribuna Parlamentului României? ”Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță-n față și să spun lucruri corecte!” – a recunoscut, iată, într-un mod dezarmant de sincer, taman prim-ministrul V.V. Dăncilă. Stupefiant? Nu, nici vorbă. Haios? Nu, deloc. Șocant? Nu, nicio noutate. Penibil? Nu. Comic? Nu. Incredibil? Nu, nicidecum, fiindcă ar fi prea puțin. Dar atunci cum? Iertați-mă, stimați cititori, însă habar n-am cum să caracterizez într-un singur cuvânt, unul singur, ce și câte-a auzit toată România și probabil toată Europa și nu numai… De fapt, tot am găsit un cuvânt potrivit, însă, fiind vorba de o femeie, nu-l voi scrie!
Am zis Europa, bun așa. România deține pentru șase luni președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene! Adică, mai direct, deținem frâiele UE?! Zău așa, cu acest guvern? Cu un astfel de premier? De fapt, care premier? Fiindcă doamna asta scumpă din Videle e săracă rău cu duhul… și mă abțin să spun mai mult. În fond, Guvernul României înseamnă Dragnea (condamnat penal, deci infractor), Vâlcov (inculpat), Plumb (care se ține de mânuță cu Viorica-Vasilica), Teodorovici (”chiparosul” miștocar nevoie-mare)… și gata cu punctul ăsta, că uite-așa ”conducem” CUE, vorba vine, exact cu ceea ce-a ales în 2016 majoritatea celor care-au fost la vot: adică au dorit PSD-ALDE+UDMR. Deci, țara are exact ce-a ales, nota bene, cu mare mulțumită și celor care și-au băgat picioru-n el de vot, stând sictiriți acasă, zic, cu sictir și felicitări! Bravos, națiune!
Și trecem mai departe, la alte cele… și văd tot mai des știri despre poduri – rutiere și de cale ferată – aflate într-o stare foarte avansată de degradare, ce mai, se pot oricând prăbuși! Ce dacă? Am pomenit de calea ferată, păi situația e într-atât de gravisimă încât nu mai miră pe nimeni nici viteza trenurilor, nici tot mai desele deraieri, nici nimic. Lumea născocește tot mai multe bancuri pe tema asta, deh, măcar hazul de necaz și umorul ne-au mai rămas… Cât despre autostrăzi, toată povestea e precum celebra autostradă Brașov-Comarnic (adică cea mai cea, adică sf), iar în zona Moldovei a fost contruit primul metru de autostradă! Sigur, nu de guvern. În Teleorman nu prea știu cum mai stau lucrurile, nu știu dacă cumva s-o fi redeschis între timp vreo librărie, dar știu că teleormăneanul Dragnea-Daddy se bucură în continuare de titlul onorific ”de partid și de stat” pe care i l-au dat în 2017 lacheii lui din județul meu, Maramureș: cel de ambasador onorific al turismului maramureșean! Deci, ”îndrăznește să crezi” că unii maramureșeni chiar sunt și-acum mândri de atâta pupincurism pesedisto-aldist local. Că de domnul ex-dublu-ministru Liviu Marian Pop nu mai trebuie să spun chiar nimic, spune el cu gurița lui proprie, așa, din când în când, de râde tot facebook-ul pe seama perlelor lui… a, da, ba tot o spun pe cea mai recentă: ce caută jurnaliștii acolo, la procesul lui Dragnea?!
Apropo, ce ți-e și cu fanii înverșunați ai lui Dragnea, ce ți-e și cu fanii (și mai) înverșunați ai ”simbolului” Kovesi?! Adicătelea, scurt și clar, e dreptul fanilor – indiferent ai cui – să-și declare dragostea nețărmurită și susținerea totală, evident, dar JUSTIȚIA nu se face nici pe stradă, nici la televizor, nici pe internet… așa că, indiferent despre cine este vorba, indiferent că e inculpat (adică deja trimis în judecată) sau e doar suspect (adică este urmărit penal), nu procurorii, nici avocații, ci numai și numai judecătorii vor decide dacă da sau ba! Mai pe șleau, nu cred că, de exemplu, dacă fosta șefă a DNA e în grațiile unora din vârful puterii UE și/sau din SUA, atunci gata, Justiția din România trebuie imediat să cadă pe spate sau să facă sluj?! Chiar așa, ați și uitat de cazul Adrian Severin? Da?
Simbol-nesimbol, cu sau fără funcții înalte și/sau ”bube-n cap”, nimeni nu este mai presus de lege, eu așa știu și țin tare mult la chestia asta… dar mai vorbim și-n următorul editorial.
Ehei, păi ce, credeați cumva că am baiuri (doar) cu Puterea actuală? Vă rog, nu trageți concluzii pripite, că zău nu fac parte din categoriile de jurnaliști care sunt ba ai unora, ba ai altora, când ai unora, când ai altora, în funcție de cum bate vântul și cine dă mai mult… nu, stimați cititori, eu îi tratez pe toți exact la fel. Mi se rupe-n paișpe de toți colegii mei jurnaliști-slugi care pupă te-miri-ce funduri (politice, economice, ”oengiste”, ”secrete” etc.)!
Să luăm în continuare, de exemplu, USR plus PLUS. Și-o să spun pe șleau că am fost și sunt efectiv încântat de inițiativa ”Fără penali în funcții publice”, am semnat petiția și-am și făcut multă publicitate gratuită acestei inițiative cetățenești deosebite. Da, publicitate, da, gratuită, da, o inițiativă cetățenească aparte, fiindcă nu m-a interesat USR, n-am pomenit de USR, ci despre idee, despre demers și niște oameni corecți și inimoși care-au adunat peste un milion de semnături! Fiindcă și eu, precum multe milioane de cetățeni ai României, m-am săturat până peste cap de atâția ”penali” în funcții publice, punct. Și-abia aștept să văd care parlamentar va îndrăzni să se opună public atunci când va fi supusă la vot chestiunea…
În altă ordine de idei, hai și cu bila neagră: USR plus PLUS? Adică, USR plus ce? Plus aproape nimic? A, da, plus un fost premier ”de paie”, care conduce ce? Partid, filiale, alegeri interne? Aud? Oooo, și-o doamnă, din anturajul lui Cioloș, care-a uimit lumea cu aiureli precum mai bine să trăim în grupuri, nu familii, mai bine fără proprietăți private, mai bine cu chirie… nu mai zic, gata, că m-apucă și pe mine damblaua! Deci, plus ce plus?
USR? Sărăcuțul Nicușor Dan, jos pălăria pentru el, multe-a mai înghițit, bravo lui că numai bine a făcut USR-ului și… și nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, ioc! Apoi, că din alianța asta au început deja să plece unii, și nu membri de rând, acuzând că deciziile se iau doar la vârf, într-un cerc foarte restrâns, adică degeaba se mai discută… Așa că, dragi membri, susținători și simpatizanți ai USR plus PLUS, deja sunt cam multe pe minus, dar aveți maaare-mare noroc cu două aspecte: că n-ați mai fost la putere (deci nu puteți fi acuzați că ați contribuit la distrugerea țării) și că celelalte partide mai importante, care totuși contează, se chinuie să-și cam pună singure piedici… și-om povesti. Mai departe.
Și mor oameni în spitale. Mor cu zile. Da, c-așa-i cu bolile, cu epidemiile, cu ciclul vieții în general… doar că aici mă refer la cei care ajung în spital cu niște boli anume, însă, culmea, ei dau ortul popii din cauza unor grave infecții intra-spitalicești! De ce? ”Findcă”! Fiindcă, fir-ar… fiindcă vedem aproape zi de zi la știri pe toate televiziunile, fiindcă mai toți avem pe câte cineva internat când și când, fiindcă știm… mereu același lucru, nu sunt înlăturate cauzele! Nici după 30 de ani!
Scandalul AURUL ȚĂRII! Sau circul aurit, cum vreți să-i spuneți, circul ridicol cu aurul României, cel (de)ținut de BNR… dar al României! Cele circa 103,7 tone aur – alte surse zic că între 103 și 105 tone, mă rog -, unde sunt și de ce, unde nu sunt și de ce, dacă trebuie sau nu adus acasă aurul din Londra, dacă și cu parcă… data viitoare. Acum vă mai spun doar atât, ca punct de plecare: în urmă cu vreo 20-21 de ani, da, cam tot atâta aur era în rezerva BNR, plus-minus câteva lingouri standard (marca ”Phoenix” Baia Mare!)… dar am încheiat fraza cu o semi-glumă, să am de unde relua data viitoare.
Și se-apropie cu pași repezi alegerile europarlamentare, pe 26 mai… iar nebunia a-nceput. Furtunos! Una bucată ghidușie politico-stupidă: PSD plus PNȚCD plus PER!
(va urma)
Peter-Vasile CZOMPA