Olanda nu a mai aşteptat decizia UE. A „ucis” ACTA
Parlamentarii olandezi au votat împotriva ACTA, fără să mai aştepte o decizie a parlamentului European în acest sens, potrivit Russia Today. Tratatul Comercial împotriva Produselor Contrafăcute (ACTA) a fost criticat în mai multe ţări europene pentru că ar încălca libertatea de exprimare şi ar permite abuzuri la adresa utilizatorilor de internet.
Parlamentarii olandezi au subliniat că, din punctul lor de vedere, Haga nu mai are nevoie să aştepte votul din parlamentul European. „Tratatul trebuie scos de pe masa negocierilor indiferent de decizia parlamentului European”, a declarat Kees Verhoeven în legislativul olandez.
Plenul parlamentului olandez a decis totodată că guvernul nu mai poate aviza niciun alt proiect legislativ cu un conţinut asemănător.
Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat la rândul său că guvernul nu va aviza tratatul atâta vreme cât este neclar dacă acesta încalcă legea oladeză sau pe cea europeană.
Premierul României Victor Ponta, a declarat în cadrul conferinţei RoNewMedia 6.0, la mijlocul lunii mai, căţaranoastră nu va ratifica controversatul tratat anti-piraterie.
Premierul a spus că Guvernul României nu va ratifica ACTA până când Parlamentul European nu va adopta modificări ce garantează viaţa privată. „Din punctul meu de vedere, România nu poate sa ratifice un acord precum ACTA”, a spus Victor Ponta.