Comuna Crișcior a îmbrăcat, la sfârșitul săptămânii trecute, straie de sărbătoare. Timp de două zile, localitatea de pe malul Crișului Alb a fost gazda unor evenimente de excepție, organizate cu sprijinul administrației locale, din dorința de a marca împlinirea a 600 de ani de atestare documentară.
Sărbătoarea de la Crișcior a debutat, sâmbătă seară, cu un eveniment cultural de excepție. Muzeul Etnografic din localitate a găzduit lansarea a trei volume de proză și poezie. Peste 70 de „cupluri de aur”, care au împlinit peste 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, au fost premiate cu diplome și câte un premiu care a constat în bani.
Manifestările au continuat duminică în centrul comunei, unde administrația locală a organizat un spectacol cu prilejul Zilelor Comunei. Pe scenă au evoluat artiști de muzică populară din județ, precum Cristian Fodor, Nelu Ban Fântână, Mariana Deac sau Mihai Petreuș, iar invitați speciali au fost Lele Crăciunescu și Mirela Petrean.
Și dacă tot a fost petrecere, nu puteau lipsi micii și berea.