Sedinţa Consiliului şi a Adunării Eparhiale în Episcopia Devei şi Hunedoarei

Ieri5, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-au desfăşurat lucrările Consiliului Eparhial şi, respectiv, ale Adunării Eparhiale, ale Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

În cadrul Consiliului Eparhial, care s-a ţinut la noul sediul al Episcopiei din strada Andrei Şaguna, nr.1, începând cu ora 9, au fost prezentate Rapoartele de Activitate ale tuturor sectoarelor din cadrul episcopiei, Darea de Seamă a Preasfinţitului Episcop Gurie pe anul 2014, Bilanţul Financiar pe 2014 şi Planul Financiar pe 2015.

După lucrările celor cinci comisii, de la ora 11, s-a dat citirea listei membrilor Adunării Eparhiale şi a notării celor prezenţi, s-a luat act de realizările deosebite înfăptuite în anul 2014, la cei cinci ani de la începuturile episcopiei şi de la organizarea administrativă eparhială propriu zisă, dându-se citire Rapoartelor Generale de Activitate pe anul 2014 al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

Din cadrul Raportului General de Activitate pe 2014 al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, după trecerea în revistă a principalelor hotărâri ale Consiliului Eparhial din ziua respectivă, s-a vizualizat filmul omagial care prezintă activitatea eparhiei hunedorene în cei cinci ani de existenţă.

Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie a luat cuvântul, evidenţiind concluziile Raportului General de Activitate pe 2014 al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, dând apoi, recomandări pastoral misionare pentru anul ce a început. S-a propus continuarea tuturor proiectelor începute în anul 2014, dar şi a altor proiecte care să intensifice misiunea eparhiei printr-o pastoraţie de proximitate prin intensificarea activităţii de cateheză în rândul copiilor, a tinerilor şi a adulţilor precum şi intensificarea activităţii sociale pentru venirea în sprijinul celor săraci, a celor din închisori, a celor din spitale, etc.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole