Suspect de comiterea unei înşelăciuni prin metoda „accidentul”, identificat şi reţinut de poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva

Ieri, polițiștii cadrul Biroului de Investigații Criminale Deva au luat măsura preventivă a reținerii față de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Bacău, cu privire la care au stabilit că este suspect de comiterea unei infracţiuni de înșelăciune prin metoda accidentul.
Poliţiştii au stabilit că suspectul, în data de 16.07.2014, a determinat o deveancă în vârstă de 65 de ani să retragă din bancă 50.000 lei, sumă pe care aceasta i-a înmânat-o suspectului pentru a-i salva fiul de la închisoare, în urma comiterii unui accident rutier în care acesta ar fi rănit, pe o trecere de pietoni, doi copii şi o femeie.
Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, care au dispus prin ordonanță, respingerea propunerii de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole