Poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de mărturie mincinoasă şi fals intelectual. / În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate 450 de plăci de identificare ale unor locomotive şi vagoane de epocă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, unele dintre acestea fiind sustrase de pe locomotive cu abur clasate în Tezaurul României.
La data de 1 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale –I.G.P.R., împreună cu cei de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, pe raza municipiilor Bucureşti şi Slobozia, la două persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi fals intelectual.
În fapt, cele două persoane sunt bănuite că, în calitate de experţi, ar fi efectuat mai multe expertize judiciare cu privire la unele bunuri ce au făcut obiectul unui dosar penal de trafic cu bunuri de importanţă tehnică, respectiv 6 locomotive cu abur şi un locomobil, bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional.
Astfel, în urma rapoartelor de expertiză efectuate de cei doi ar fi fost atestate fapte şi împrejurări nereale, iar decizia asupra nevinovăţiei celor implicaţi a fost luată, datorită acestor expertize.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate aproximativ 450 de plăci de identificare ale unor locomotive şi vagoane de epocă, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional, unele dintre acestea fiind sustrase de pe locomotive cu abur clasate în Tezaurul României, precum şi documente din arhiva Ministerului Transporturilor.
Totodată, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii a propus retragerea atestatului de expert pentru cele două persoane.
În cauză, faţă de acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind prezentate Parchetului de pe Judecătoria Deva, cu propunerea de arestare preventivă.
La acţiune au participat şi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Hunedoara.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I.