Tânără de 19 ani, din Lupeni, cercetată pentru furt calificat

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au desfăşurat o acţiune în urma căreia au identificat o tânără în vârstă de 19 ani, din Lupeni (cu antecedente penale), cu privire la care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că în data de 13.04.2021, în jurul orei 00:05, tânăra a pătruns (prin escaladarea unei ferestre din spatele clădirii, lăsate în poziția „deschis”) în incinta unei societăți comerciale din municipiul Lupeni, de unde a sustras 2.000 de lei și două pachete de țigări.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în urma probatoriului administrat au luat măsura preventivă a reținerii celei în cauză, pentru o perioadă de 24 de ore. Aceasta urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea dispunerii măsurilor preventive.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole