La data de 18.02.2020, în jurul orei 13:30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că, în jurul orei 09.00, un elev în vârstă de 13 ani, din Deva, în timpul pauzei a fost acostat de doi tineri, care au încercat să îl tâlhărească (unul l-a imobilizat, ținându-l cu mâinile peste brațe, iar celălalt l-a căutat în buzunare și în portofel, dar negăsind nicio sumă de bani, cei doi l-au lăsat pe minor să plece, fără să îi sustragă vreun bun sau să îi producă vătămări corporale).
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri au pătruns în unitatea de învățământ pe poarta de acces, profitând de afluxul mare de persoane din timpul recreaţiei și de neatenția agentului de securitate (unitatea de învățământ este prevăzută cu pază proprie și sistem de supraveghere video).
În cauză, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, iar în urma activităților întreprinse au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Certeju de Sus și un minor de 14 ani, din municipiul Deva, cu privire la care efectuează cercetări în raport cu fapta sesizată.
Faţă de tânărul de 18 ani, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.
Intervenții pentru îndepărtarea arborilor căzuți pe DJ 686, la intrarea în stațiunea Râușor
În această dimineață, operatorul care asigură deszăpezirea și o echipă a...
Deschide