Trei autoturisme implicate într-un accident rutier produs de un șofer beat, în municipiul Brad

Ieri, în jurul orei 12:19, un conducător auto în vârstă de 36 ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar, în momentul în care a pătruns pe strada Moţilor din municipiul Brad, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brad, ce circula regulamentar din direcţia Brad –Crişcior, intrând în coliziune cu acesta, după care a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din direcţia Crişcior-Brad şi era condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Luncoiu de Jos.
În urma tamponării a rezultat rănirea uşoară a doi pasageri, în vârstă de 35 şi 39 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, care se aflau în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,16 mg/l, alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto care a produs evenimentul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui auto fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole