Ultimatumul a funcţionat! Drumul Crişcior-Bucureşci a fost asfaltat contra-cronometru

După ce săptămâna trecută conducerea CJ Hunedoara a dat un ultimatum constructorului responsabil cu readucerea DJ 741 Crişcior-Bucureci la starea iniţială după lucrările efectuate în infrastructură, lucrurile au început să se mişte. „Am urmărit permanent cum evoluează lucrarea de reparaţie pe acel tronson. Suntem responsabili pentru starea acelui drum şi datorăm locuitorilor din zonă căi de acces civilizate. Constatăm că demersul nostru a fost cu folos pentru oameni, constructorul şi-a respectat până la urmă obligaţiile şi astăzi pe drumul dintre Crişcior şi Bucureşci se poate circula fără riscuri, civilizat”, a declarat Dorin Oliviu Gligor, şeful administraţiei publice hunedorene.

S-a lucrat zi lumină

Potrivit primarului de Crişcior, Ilie Ovidiu Furdui, pentru a se încadra în termenul impus de CJ Hunedoara, constructorul a lucrat zi lumină la repararea drumului. „S-a asfaltat toată porţiunea care era afectată. Constructorul a lucrat până la lăsarea întunericului ca să termine astăzi ce avea de făcut. Carosabilul este acum readus la starea iniţială, iar locuitorii comunei noastre, cât şi cei din Bucureşci, pot circula de acum în condiţiile de siguranţă şi confort pe care le garantează un drum asfaltat aşa cum trebuie. Mulţumesc conducerii CJ Hunedoara, în numele cetăţenilor, că s-a implicat în rezolvarea acestei probleme ”, a declarat Ilie Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole