Aseară, în jurul orei 22:35, poliţiştii au fost sesizaţi prin Apelul de Urgenţă 112 de către o femeie în vârstă de 46 ani, din comuna Vețel, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 26 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, o amenință cu acte de violență, a pătruns fără drept în casa unde aceasta locuiește şi a incendiat o cameră a imobilului. După ce a solicitat sprijinul poliţiştilor, femeia a părăsit imobilul împreună cu cei doi copii minori ai săi, refugiindu-se la locuinţa unor vecini.
Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Postului de Poliţie Veţel care au stins incendiul şi au luat primele măsuri în vederea salvării vieţii suspectului, care, fiind în stare avansată de ebrietate, risca să îşi piardă viaţa întrucât se afla singur într-o cameră în care focul ardea mocnit în urma incendierii canapelei, a unei perne și a draperiei.
Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de distrugere, violare de domiciliu și amenințare, acesta fiind cercetat în stare de libertate.
Două incendii produse într-o singură zi în județul Hunedoara
Două incendii au izbucnit în data de 26 decembrie în raioanele...
Deschide